Rusinea de a exterioriza credinta in Dumnezeu

Voi vorbi in acest articol despre cei ce cred in Dumnezeu, dar le este rusine sa recunoasca. Insasi Biblia, care este cuvantul lui Dumnezeu, vorbeste despre acest lucru:

"Si veti fi urati de toti din pricina numelui Meu; dar cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui." (Matei 10:22)

Nu cred ca exista cineva care sa nu creada in sufletul lui in Dumnezeu, numai ca acelei persoane ii este frica, rusine, de reactia celor din jur si inainte ca acesta sa-si exteriorizeze trairile isi va pune intrebarea: "oare ce vor spune cei din jur?"
"oare vor rade de mine?".
Aceste intrebari sunt gresit puse pentru ca ele il vor impinge in a ascunde credinta lui in Dumnezeu. Nu trebuie sa ne fie rusine in a vorbi despre El, in a recunoaste credinta Lui, pentru ca vom simti o usurare a sufletului.

Este oare o infractiune in a crede in Dumnezeu? Si totusi, dupa cum spune si El, ceilalti ne vor uri pentru asta. De aceea, nu trebuie sa luam in cosiderare rautatile celor din jur, ci trebuie sa rabdam pana la sfarsit cu garantia ca vom fi mantuiti de Dumnezeu.

De ce ne urasc cei din jur? Pentru ca le este rusine sa recunoasca credinta in El, ca ne invidiaza ca noi am reusit sa impartasim Cuvantul Lui altora, iar ei nu au avut puterea asta.

Iov care "era un om adevarat, neprihanit, drept, cinstitor de Dumnezeu" afirma:
"gol am iesit din pantecele maicii mele" (Iov 1:21). Acesta ne da de inteles ca omul se naste "gol", adica fara de pacat. La nastere toti avem un singur Dumnezeu. Este gresit spus ca daca te nasti intr-o familie de credinciosi, obligatoriu devii si tu credincios. Fiecare dintre noi are dreptul la alegere intre bine si rau, are dreptul sa-si deschida pleoapele si sa vada, sa simta prezenta lui Dumnezeu, chiar daca acest lucru se va face la o varsta mai frageda sau mai inaintata.
Dumnezeu exista, nu putem nega asta, prin simplul fapt ca fiintam.

Acela care vorbeste despre Dumnezeu, nu trebuie sa aiba o infatisare anume, o pregatire specifica pentru aceasta, ci este de ajuns credinta in El. Dam exemplu pe David care era fiul cel mai mic al lui Iesei si era cioban: "acela paste oile"(1Regi 16:11). Acest David mai avea inca o trasatura, nicidecum ceva legat in ale razboiului, si anume cantatul la harpa. El, prin puterea lui Dumnezeu, l-a invins pe Goliat la Soco spre mirarea celor doua tabere adverse: filistenii si israelitii, condusi de Saul, care il considera un copilandru.

Dumnezeu este unul singur si adevarat, chiar David care a ajuns unul din regii poporului lui Dumnezeu confirma acest lucru: "Tu m-ai mantuit, Doamne, Dumnezeul adevarului" (Ps 30:5)

Apostolul Ioan afirma:
"Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (In 14:6).

Necredinta in Dumnezeu este un pacat capital, iar aceasta reiese din avertizarea Mangaietorului.
"Si El, odata venit, va vadi lumea de pacat si de dreptate si de judecata: de pacat, pentru ca ei nu cred in Mine." (In 16:8-9).