vineri, 15 februarie 2008

Biserica universala

Pentru a sustine cu tarie parerea mea, cum ca toti oamenii suntem egali in fata Domnului si ca nu este important carei confesiuni apartinem si ca cel mai important este sa credem in Dumnezeu, aduc o dovada din Cartea Cartilor "Biblia", care se afla mai precis in 3Regi.

Este prezentat regele Solomon, fiul lui David, care a terminat de zidit Casa Domnului, iar acesta se roaga Domnului ca sa asculte si sa se indure de rugile altora care au auzit de Dumnezeu, ne avand importanta din ce colt al lumii provin,fiind indeajuns sa se teama de El.

"cat despre strainul care nu face parte din acest popor al Tau, dar care, de dragul numelui Tau, va veni din vreo tara de departe -fiindca a auzit de numele Tau cel mare si de mana Ta cea tare si de bratul Tau cel inalt-, daca el va veni si se va ruga in locasul acesta, tu sa-L asculti din cer- din locasul Tau cel sfant- si sa-i faci pe potriva a tot ceea ce strainul acela va cere de la Tine, pentru ca toate popoarele sa cunoasca numele Tau si sa se teama de Tine intocmai ca poporul Tau, Israel, si sa stie ca numele Tau a fost chemat asupra acestui templu pe care eu l-am zidit "(3 Regi 8:41-43)

Observam ca acest templu construit de regele Solomon pe Pamant, in care Dumnezeu a hotarat sa locuiasca, este legatura divina cu "locasul Tau cel sfant" care se afla in ceruri. Prin acest templu Dumnezeu "comunica" cu cei ce se roaga Lui, fara ca acestia sa-l poata vedea.

Practic templul lui Solomon este templul vazut de pe pamant, sau mai bine zis este"oglinda" adevaratului templu care se care se afla in ceruri si in care salasluieste Dumnezeu.Sa tinem cont ca Dumnezeu i-a dat acestuia masurile dupa care s-a construit templul.

Niciun comentariu: